luni, 27 august 2012

Tort Raw vegan cu ciocolata si fructe de padure

M-am îndrăgostit de un site culinar. Are rețete minunate, iar pozele o minunăţie.
Ciocolata şi fructele de pădure sunt preferatele mele aşa că era musai să fac reţeta asta:http://www.justlovecookin.com/2011/12/tort-raw-vegan-cu-ciocolata-si-fructe.html
Eu am făcut  o singură modificare: în loc de sirop de agave am pus miere de albine.
Ingrediente: 
1. Blat: 360g nuci, 60g cacao, un vârf de sare, 170g curmale fără sâmburi.
2. Cremă: 60g curmale fără sâmburi, 60g miere, 1 avocado, 30g cacao
3. 250 g zmeură, coacăze, mure.

1. Blatul: Nuca împreună cu sarea şi cacaua se macină bine.
Se adaugă apoi curmalele (recomand să fie întâi pasate separat dacă aveţi un robot la fel de prost ca al meu) Se amestecă bine toată compoziţia, apoi se împarte în 2 părţi egale şi se dau la frigider.
























A se observa că mie mi-a ieşit sfărâmicios pentru că nu am pasat foarte bine curmalele.
2. Crema: De data asta am folosit blenderul şi am pasat mult mai bine curmalele împreună cu mierea.
Apoi am adăugat avocado şi am pasat din nou până ce compoziţia a devenit omogenă.
Apoi se adaugă cacaua, se amestecă bine şi gata crema
Pentru asamblarea tortului învelim o cratiţă în folie alimentară şi cu dosul lingurii tasăm bine primul strat de blat.
Ungem apoi cu puţină cremă având grijă să păstraţi şi pentru a înveli la final tortul (cu alte cuvinte nu faceţi ca mine :D). Apoi adăugaţi zmeura.
Apoi puneţi şi următorul blat dar cu grijă să nu zdrobiţi toată zmeura. La final înveliţi cu restu de cremă şi ornaţi cu mure, zmeură şi coacăze.










miercuri, 22 august 2012

Biscuiţi cu miere şi scorţişoară

Nicio zi fără biscuiţi. Acesta este noul nostru motto. În fiecare zi Tiberiu dădea gata un pachet de biscuiţi. Nu era păcat sa nu-i facă mă-sa în casă? Şi ce minune a ieşit.
Ingrediente: 180g unt, 2 linguri miere, 65g zahăr, 50 ml lapte, 360g făină, 2 linguriţe de praf de copt, o linguriţă rasă de scorţişoară.
Se amestecă cu mixerul zahărul cu untul (la temperatura camerei) până devine o compoziţie cremoasă şi omogenă.
E absolut necesar să aveţi ajutor în bucătărie


  Se toarnă peste unt laptele călduţ, în care am dizolvat mierea, amestecând mereu.
 Se pune apoi treptat făina, praful de copt şi scorţişoara. Se pune în folie şi se dă a rece 30 minute.
Se întinde foaia de aluat de circa 3 mm grosime şi se decupează diferite forme.
a se observa că şi aici ajutorul a fot nelipsit
Se pun într-o tavă cu hârtie copt şi se coc la 180 grade timp de 15 minute.

 POFTĂ BUNĂ!

Mâncare de dovlecei cu orez

Băiatul m-a obligat zilele acestea să inventez. Nu vroia să mănânce decât "toşii" (roşii) cu orez. Cum mie personal nu-mi place în mod deosebit pilaful, dar sunt fan al mâncărurilor cu legume aşa a ieşit Dovlecelul cu orez.
Ingrediente: 3 dovlecei cu coajă, 2 cepe roşii, 2 roşii, un morcov, 2 ardei graşi roşii, un sfert de ţelină, 2 linguri de orez, mărar verde.
 Într-o cratiţă se căleşte ceapa tocată mărunt în 4 linguri de ulei de măsline. Se adaugă pe rând, morcovul şi ţelina tocate, ardeiul gras felii, dovleceii cuburi,şi la sfârşit roşiile.
Se acoperă totul şi se lasă la foc mic 30-40 minute amestecând din când în când. După ce dovleceii au lăsat apă se adaugă 2 linguri de orez şi se mai fierbe totul (acoperit) încă 15 minute. Se adaugă sare şi pier, se mai dă un clocot, apoi se opreşte focul şi se adaugă mărarul tocat mărunt.
Se serveşte simplu sau garnitură la o friptură.
POFTĂ BUNĂ!


duminică, 19 august 2012

Îngheţată eronată

Cele mai simple şi delicioase reţete au fost obţinute din greşeală. Aşa e şi reţeta mea de azi.
Postarea trecută vă spuneam că am greşit crema şi pentru că mi-a fost milă să arunc bunătate de cremă am pus-o în congelator, iar ieri am servit-o în vafe cu puţină zmeură de pădure. O minunăţie!
Aşa-i că arată apetisant!
Ingrediente: 500 ml lapte, 250 g zahăr tos, 4 gălbenuşuri, 4 linguri amidon alimentar, 3 linguri de cacao.
Se amestecă gălbenuşurile cu zahărul, apoi cu amidonul şi 3 linguri de cacao. Se subţiază cu lapte. Se pune la fiert până se îngroaşă.
Aici a intervenit greşeala data trecută. Eu am pus, din repezeală, şi untul la fiert. Evident că s-a tăiat crema, dar după ce a îngheţat am putut lua cu lingura untul ieşit acum la suprafaţă.
Să revenim; după ce se răceşte crema mai adăugaţi 300ml smântână dulce, apoi daţi la congelator.
Înainte de servire lăsaţi  la dezgheţat măcar 30 minute.




miercuri, 15 august 2012

Tort de ciocolată şi vanilie

Acest tort mă chinuie de mult, ştiam că va fi mult de muncă la el, dar eu am întrecut măsura având în vedere că am greşit şi blatul şi crema de ciocolată şi a trebuit să le fac din nou. A ieşit un super tort.
Înainte de toate trebuie să vă spun că reţeta a fost luată de aici: viorica_s cakes

Ingrediente:
1. Blatul: 5 ouă, 200g zahăr, 7 linguri făină, 2 linguri amidon, 1/2 plic praf de copt, un plic zahăr vanilat, 3 linguri ulei, 3 linguri apă.
2. Crema de vanilie: 500 ml lapte, 250 g zahăr tos, 4 gălbenuşuri, 4 linguri amidon alimentar,2 plicuri cu zahăr vanilat, 300 g unt cu 80 % grăsime, 100 grame amestec de alune, nuci, migdale zaharisite.
3.  Crema de cacao: 500 ml lapte, 250 g zahăr tos, 4 gălbenuşuri, 4 linguri amidon alimentar, 3 linguri de cacao, 300 g unt cu 80 % grăsime. 100 grame stafide.

Blat.   Separăm albușurile de gălbenușuri. Mixăm spumă albușurile împreună cu-n praf de sare adăugând treptat zahărul până obținem o compoziție care la atingere formează țepi, lucioasă și fermă.

Gălbenușurile le frecăm cu uleiul.
Se adaugă gălbenușurile în albușuri lingură cu lingură, apoi făina amestecată cu amidonul și praful de copt. 
Se toarnă într-o formă de tort unsă cu ulei și tapetată cu făină.
Se coace la 180grade timp de 35 minute.
 Crema de cacao: Într-o cratiţă se amestecă gălbenuşurile cu zahărul, apoi se adaugă amidonul şi la sfârşit cacaua.

Se subţiază totul cu 500 ml lapte rece. Apoi se pune la fiert, amestecând continuu până se îngroaşă.
înainte de fierbere

după fierbere
Se dă la rece.
Crema de vanilie: Se procedează ca la cea de cacao, doar că în loc de cacao se adaugă zahăr vanilat.
Se freacă 300g unt moale (la temperatura camerei) până se face spumă. Se adaugă lingură cu lingură crema de cacao rece. La sfârşit se adaugă stafidele.
Se freacă 300g unt şi pentru crema de vanilie.
crema de cacao
Montăm tortul:
Tăiem blatul în trei. Peste primul blat adăugăm crema de cacao, următorul blat, apoi crema de vanilie şi amestecul de alune.
crema de vanilie

La sfârşit se pune şi ultimul blat şi se dă la rece peste noapte.
Poate fi ornat cu ce vă place cel mai mult: ciocolată, pastă de zahăr sau marţipan.
Diseară, după ce îl vom tăia punem şi poze cu secţiunea.




joi, 9 august 2012

Alviţa


"Lipicioasa si dulce foc, alvita era acel dulce din copilarie pe care il gaseam in dulapurile racoroase ale vreunei matusi care ne rasfata."

Textul şi reţeta sunt integral preluate de aici:   mixtopia - alviţă

Eu am urmat paşii şi mi-a ieşit aşa ceva:
siropul înainte de fierbere

siropul după fierbere


alunele şi nucile coapte puţin

alviţa asamblată


luni, 6 august 2012

Prăjitură la tavă cu fructe de pădure

Gata concediul. Pe drumurile de munte ale ţării găsiţi acum multe fructe de pădure. Ar fi fost păcat să nu profit.
Ingrediente:1. Blat: 250ml lapte, 400g făină, 25g drojdie, 80g zahăr, 100g nuci măcinate, o linguriţă coajă de lămâie, un praf de sare, 80g unt topit.
2. Umplutură: 800g amestec de fructe de pădure (mure, afine, zmeură) 300g brânză dulce, 200ml smântână dulce, 2 linguri de amidon, 2 ouă, 100g zahăr, 50g nuci pisate, o linguriţă coajă de lămâie, un praf de scorţişoară.
3. Fulgi crocanţi: 150g făină, 100g zahăr, 100g unt rece.

Se aşează făina într-un castron şi se face o gropiţă la mijloc în care se pune drojdia zdrobită amestecând-o cu o linguriţă de zahăr şi 150 ml lapte călduţ. Se acoperă şi se lasă la dospit 15 minute. Se adaugă restul de lapte, zahăr, nucile, coaja de lămâie, sarea şi untul topit; se frământă şi apoi se lasă la crescut 30 minute, acoperit.



Se încinge cuptorul la 180 de grade. Se tapetează o tavă cu hârtie de copt. Se întinde o foaie de aluat, se aşează în tavă şi se ridică şi o margine de circa 2-3cm. Se înţeapă în mai mute locuri cu furculiţa.
Se amestecă brânza cu smântâna, ouăle, amidonul, nucile, coaja de lămâie, scorţişoara şi zahărul. Se aşează peste blat.
Se presară fructele de pădure.

Se pregătesc fulgii crocanţi: cu vârfurile degetelor se amestecă făina cu zahărul şi untul rece. Compoziţia se presară peste fructe. Se coace 35 minute.



POFTĂ BUNĂ!