E vară, e cald, e timpul pentru înghețată.
Am combinat înghețata de afine cu înghețata de mentă. Pentru cea de mentă găsiți rețeta aici : http://tigaie.blogspot.fr/2012/06/inghetata-de-menta-si-ciocolata-alba.html
Pentru cea de afine aveți nevoie de:
400g afine, 2 gălbenușuri, 75ml lapte, 4 linguri de zahăr, 200ml frișcă
Gălbenușurile se freacă cu zahărul și laptele în bain-marie. E gata când zahărul s-a dizolvat.
După ce s-a răcit se adaugă frișca și apoi fructele făcute piure (mai lăsați câteva întregi prin înghețată).
Se dă la congelator, dar cam la fiecare sfert de oră amestecați înghețata pentru ca fructele să nu se lase la fundul cratiței.
miercuri, 18 iulie 2012
sâmbătă, 14 iulie 2012
Pavlova
Desertul de azi e simplu, cu ingrediente clasice şi cu o istorie în spate.
Pavlova
Ingrediente: 4 albuşuri, 300g zahăr, o linguriţă de oţet, o linguriţă cu vârf de amidon, 300g frişcă, 300g fructe de pădure (eu am pus zmeură şi coacăze negre).
Se bat albuşurile cu puţină sare până devin lucioase. Se adaugă treptat zahărul şi se mixează până se dizolvă complet (nu se adaugă alt zahăr până ce nu se dizolvă precedentul). Se adaugă oţetul şi amidonul şi se mixează încă 10 minute. Bezeaua e gata atunci când răsturnaţi castronul şi nu cade din acesta.
Se preîncălzeşte cuptorul la 150grade (foc mic).
Se aşează bezeaua într-o tavă tapetată cu hârtie de copt.
Se coace o oră şi un sfert cu uşa cuptorului întredeschisă.
După ce s-a răcit complet se pune frişca bătută cu un plic de zahăr vanilat şi fructele de pădure. Se dă la rece cel puţin o oră.

sâmbătă, 7 iulie 2012
Tort cu zmeură şi cremă de cappuccino
Zmeura, unul dintre fructele mele preferate, îmi aduce aminte de copilărie când, pe o căldură caniculară, mergeam în pădure şi umpleam o baniţă de zmeură pe care mai târziu o mâncam cu zahăr şi mămăligă rece.
În acest week-end avem o delicatese din zmeură şi cremă de cappuccino.
Ingrediente:
1. Blat: 3 ouă, 90g zahăr, 1 plic zahăr vanilat, 100 g făină, 1 linguriţă praf de copt.
2. Crema: 400g mascarpone, 1 gălbenuş, 3 plicuri praf de cappuccino, 100g zahăr, 20g gelatină, 50g fulgi de ciocolată, 250ml frişcă, 500g zmeură.
1. Blat: Cuptorul se încinge la 180grade. Se amestecă ouăle întregi cu zahărul şi zahărul vanilat, până se dizolvă complet. Se adaugă făina amestecată cu praful de copt. Se coace în tava unsă şi tapetată timp de 20 minute.
Se lasă la răcit, iar între timp se prepară un gem de zmeură cu care vom unge blatul. Acesta se face din 100g zmeură şi 2 linguri de zahăr, care se pun la fiert până se îngroaşă puţin.
2. Crema: Gelatina se înmoaie în 50 ml apă.
Mascarpone se amestecă cu gălbenuşul.
Cappuccino se dizolvă în 150 ml apă şi amestecat cu 100g zahăr. Se pune pe foc mic şi se dizolvă gelatina în acesta. Se omogenizează cu mascarpone. Se dă la rece 15 minute.
Se adaugă în cremă fulgii de ciocolată şi frişca bătută.
Se aşează blatul pe un platou şi în jurul lui se pune inelul de la forma de tort. Se unge blatul cu gemul de zmeură şi se pun 250g zmeură peste gem.
Peste zmeură se pune crema de cappuccino.
Se dă la frigider cel puţin 2 ore.
Se îndepărtează inelul şi se ornează cu restul de zmeură, fulgi de ciocolată şi cacao.
POFTA BUNĂ

Abonați-vă la:
Postări (Atom)