Culorile sunt de nereprodus, nici nu mi-am propus asta, dar o bucăţică din pădurea parcă aş fi vrut la mine pe platou aşa s-a născut tortul buturugă.
Ingrediente:
- Blat: 5 ouă, 200g zahăr, 7 linguri făină, 2 linguri amidon, 3linguri cacao, 1/2 plic praf de copt, un plic zahăr vanilat, 3 linguri ulei, 3 linguri apă.
- Crema de lămâie: 125g zahăr, 500ml lapte, 4 gălbenuşuri, 50g făină, 2 lămâii.
- Ornat: 300g ciocolată neagră, 200ml frişcă lichidă.
Gălbenuşurile le frecaţi cu ulei şi apă până devin lucioase.
Se adaugă gălbenuşurile în albuşuri, lingură cu lingură, amestecând uşor.
Se amestecă făina, cu amidonul, cu praful de copt şi cacaua.
Se adaugă amestecul făinos cu grijă, în ploaie. Compoziţia se toarnă într-o tavă mare, cât cuptorul, tapetată cu hârtie de copt.
Se coace 30min la 180 grade.
După ce s-a copt se răstoarnă pe un prosop de bucătărie umed şi rulaţi uşor.
2. Crema
Fierbeţi 500ml lapte cu coaja de la o lămâie. Aveţi grijă să nu puneţi partea albă care va da un gust amar. După fierbere lăsaţi 10 minute la răcit.
Frecaţi gălbenuşurile cu zahărul şi coaja de la cealaltă lămâie rasă.
Puneţi la foc mic şi amestecaţi continuu până se îngroaşă.
Lăsaţi la răcit.
Preparaţi un sirop pentru blat: 300ml apă, 3 linguri de zahăr, o esenţă de lămâie şi zeama de la o jumătate de lămâie. Fierbeţi apa cu zahărul apoi adaugaţi esenţa şi lămâia.
Desfaceţi prosopul, însiropaţi blatul şi puneţi crema răcită pe blat. Rulaţi din nou cu grijă şi daţi la rece 2 ore.
3. Decor
Topiţi ciocolata în bain-marie.
Pe o foaie de hârtie de copt aşezaţi frunzele (trebuie să fie lucioase) apoi cu o linguriţă puneţi ciocolata topită şi întindeţi bine. Dacă ciocolata nu e suficient de fluidă adăugaţi ulei de floarea soarelui. Puneţi-le la congelator pentru 30 minute.
Încălziţi frişca la bain-marie până e fierbinte apoi adaugaţi-o în ciocolata topită. Daţi la frigider, iar când s-a răcit bine bateţi cu mixerul până se întăreşte.
Înveliţi tortul cu crema de ciocolată şi cu o furculiţă faceţi rizuri. Dezlipiţi frunzele de ciocolată şi ornaţi tortul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu