luni, 9 aprilie 2012

Supa săracului

Pentru că e criză, de timp şi bani, vă prezint o supă ieftină şi rapidă, reţetă învăţată de la soacră.

Ingrediente: o ceapă, o lingură de seminţe de chimen, 2 linguri de făină, 5 linguri de ulei de floarea soarelui, un ou şi pătrunjel verde.
Se pune uleiul la încins apoi se adaugă făina având grijă să amestecaţi bine. Se adaugă şi chimenul şi se mai amestecă un minut.
Se adaugă ceapa tocată şi 3 litri de apă. Se fierbe până la primul clocot. Se bate oul şi după ce am oprit focul se adaugă zdrenţe la supă. În final se pune şi pătrunjelul tocat.

Se serveşte obligatoriu cu pâine prăjită.


Ardei umpluţi cu ciuperci

Ingrediente: 500g ardei gras, 300g ciuperci pleurotus sau champignion, 100g orez, un morcov, o ceapă, 400g roşii în bulion, o lingură de bulion, sare, piper, foi de dafin şi o linguriţă de busuioc.

Se pun 3 l apă la fiert cu sare. Când începe să fiarbă se adaugă ciupercile întregi şi se lasă la fiert 10 minute.
Într-o tigaie se căleşte ceapa şi morcovul date pe răzătoarea mică. Se adaugă ciupercile tocate la maşină şi un ardei gras tocat mărunt.
Se călesc circa 10 minute. Se sărează şi piperează. Se adaugă orezul.
La restul de ardei se scoate miezul. Se umple fiecare ardei cu compoziţia de ciuperci.
 În tigaie se pun roşiile, o cana cu apă şi bulionul. Când începe să fiarbă se adaugă o foaie de dafin, busuiocul, sare şi piper.
Adăugaţi sosul peste ardei şi lăsaţi la fiert, la foc mic, 45 minute cu oala acoperită.




sâmbătă, 7 aprilie 2012

Tarta cu buline

Ingrediente: 200g biscuiți cu cacao, 90g unt topit, o linguriţă de scorţişoară, 300g mascarpone, 300g brânză dulce, 125g zahăr, o fiolă esenţă de vanilie, 80g ciocolată neagră, 3 ouă, 100g smântână.

Blatul: Se zdrobesc bine biscuiţii după care se amestecă cu untul topit şi cu jumătate de linguriţă de scorţişoară.
Amestecul se așează într-o formă de tort tapetată cu hârtie de copt.
Se dă la rece, iar între timp preparăm crema.
Se amestecă brânza şi mascarpone cu zahărul. Se adaugă smântâna şi vanilia şi se mai amestecă 2 minute. Se adaugă treptat ouăle, până la omogenizare completă.
Două treimi din această cremă se pune peste blatul de biscuiţi.
Restul de cremă se adaugă, lingură cu lingură, în ciocolata topită în bain-marie şi cu restul de scorţişoară.
Crema de ciocolată se injectează în crema albă.


Se coace la foc mic aproximativ o oră. Se pune o tavă cu apă în cuptor.
Se dă la frigider peste noapte.